Assign modules on offcanvas module position to make them visible in the sidebar.

Main Menu

Sepcial Promotion

 

PRODUS AUTOHTON, SISTEM PACS ȘI RIS, PENTRU SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ-NAPOCA

 

 

     Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a implementat un sistem informatic integrat, de mare capacitate, de tip PACS (Picture Archive and Communication System), destinat vizualizării și arhivării imaginilor medicale, și RIS (Radiology Information System), pentru managementul pacienților și al resurselor materiale și umane, care deservesc Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală.

     Sistemul PACS permite accesarea ușoară și rapidă a imaginilor medicale, de la distanță, precum și redactarea rezultatelor aferente. Astfel, rezultatul oricărei investigații imagistice (radiografie, tomografie computerizată, rezonanță magnetică) este stocat într-o arhivă electronică, prin intermediul unei rețele securizate, de unde poate fi accesat, prin intermediul unei stații de lucru. Sistemul PACS/ RIS va deservi întreg Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și va inter-conecta toate echipamentele de imagistică medicală, prin standardul DICOM (Digital Imaging and Communications in Medicine). Accesul la imagini se va face securizat, din orice punct al Spitalului, indiferent de locația din oraș. Sistemul scurtează, considerabil, timpii de așteptare, care, în mod tradițional, presupuneau identificarea, distribuția și afișajul rezultatelor imagistice. Prin acest sistem, medicul radiolog are acces permanent la istoricul imagistic al pacienților, putând să facă studii comparative, evaluări și statistici. Astfel, medicul poate urmări evoluția bolii în timp și reacția pacientului la tratament.

     Sistemul informatic PACS/ RIS, achiziționat de Spital, are o capacitate de stocare de 64TB și un sistem de back-up, de aceeași capacitate, aflat într-o locație separată, dar care realizează operațiunea de back-up în timp real. Serverul este echipat cu două procesoare Intel Xeon de generația a III-a, la viteză de 1.9 GHz și o memorie RAM de 32GB. Serverul mai are în dotare patru hard disk-uri, de mare viteză, și două hard disk-uri, pentru buffering, de 4TB.

     Valoarea proiectului (hardware și software) este de 268.920 lei (TVA inclus), iar costurile au fost acoperite din veniturile proprii, obținute în urma excedentului bugetar cu care Spitalul a încheiat anul precedent. Sistemul a fost achiziționat printr-o procedură de achiziție publică transparentă, derulată prin intermediul SEAP, cu fază finală de licitație electronică.

    Sistemul PACS este 100% autohton, dezvoltat de compania clujeană PixelData, specializată în crearea de produse software în domeniul imagisticii medicale. Alin Cordoș, managerul companiei, a declarat: „Pentru PixelData, colaborarea cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a fost o adevărată provocare, având în vedere complexitatea proiectului, prin diversitatea echipamentelor medicale, numărul lor, precum și poziționarea acestora în cadrul întregului spital. Soluțiile PACS și RIS, implementate în cadrul proiectului, au un înalt grad de scalabilitate și flexibilitate, oferind un suport fiabil pentru teleradiagnostic”.

    Petru Șușca, managerul Spitalului, a precizat: „Implementarea sistemului de arhivare și transmitere a imaginilor medicale reprezintă un pas firesc, după investițiile de milioane de euro în echipamente de imagistică medicală, pe care le-am realizat în ultimii ani (două CT-uri, două RMN-uri, angiograf, mamograf, videoecoendoscop, șapte ecografe, două aparate RX fix, un RX mobil). Pe lângă echipamentele enumerate mai sus, la sistemul PACS au fost racordate toate aparatele de imagistică medicală, care întrunesc standardul DICOM. Funcționând în sistem pavilionar, PACS-ul permite accesarea rapidă a imaginilor și a rezultatelor, din orice punct de lucru al Spitalului sau chiar din orice punct din lume, atâta vreme cât accesul este securizat. Dorim să scurtăm timpul pe care pacienții îl petrec așteptând diagnosticul, pentru a le spori confortul și siguranța”.

 

COMITET DIRECTOR

Cluj-Napoca, 08.12. 2016

 

Acceptarea de catre dvs a politicii privind datele cu caracter personal
Nota de acceptare: In conformitate cu normele GDPR, continuarea accesarii acestui site reprezinta acceptul dvs privind folosirea si stocarea datelor cu caracter personal conform regulilor si conditiilor si politicii privind cookies.

Va multumim si va invitam sa vizionati site-ul nostru!